Jordi Savall și muzica otomană a lui Dimitrie Cantemir

21 Octombrie 2011 § 1 comentariu

Acest articol a fost publicat în Observator Cultural (nr. 556-557/23.12.2010). Îl preluăm pe Ballet des Nations, la 10 luni de la publicare, în urma interestului suscitat de recentul interviu cu Fikret Karakaya.

*

Ideea dialogului între Orient și Occident pare a fi în vogă de câțiva ani printre interpreții muzicii vechi, iar rezultatele s-au dovedit nu de puține ori fertile, fie că privesc spre lumea musulmană, fie spre Orientul îndepărtat. În această direcție se înscrie și albumul ”Istanbul – Dimitrie Cantemir – Le Livre de la Science de la Musique” realizat sub conducerea lui Jordi Savall și apărut anul trecut (Alia Vox 9870). În ultimele luni, vestea înregistrării muzicii lui Dimitrie Cantemir s-a răspândit încet în presa românească, apoi albumul a fost lansat în librăriile românești și cumpărat ca pâinea caldă. În sfârșit, pe 30 noiembrie, Jordi Savall și colaboratorii săi au readus în persoană muzicile lui Cantemir la Iași într-un concert cu adevărat istoric în semnificațiile sale – la o zi după ce istoricul Ștefan Lemny și-a lansat versiunea românească a lucrării sale ”Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”. « Read the rest of this entry »

Anunțuri

Transilvania barocă într-o înregistrare: Codex Caioni

12 Februarie 2011 § Lasă un comentariu

Această recenzie a fost publicată în Observatorul Cultural (nr. 562/11.02.2011) și preluată de România Culturală, revista on-line a Institutului Cultural Român.

*

Istoria codicelui Caioni e cea a unui document muzical unic în spațiul Europei Centrale și de Est, elaborat de un călugăr franciscan care poate fi considerat primul muzician român de stil occidental de care avem cunoștință; și e în egală măsură istoria unei moșteniri culturale complexe pe care lumea muzicală românească n-a fost capabilă să o valorifice fără superficialitate. În vara lui 2008, ansamblul francez XVIII-21 Le Baroque Nomade a lansat albumul de referință Codex Caioni (Arion ARN68785), care a trecut în mare parte neobservat în presa românească. Această recenzie oarecum întârziată își propune să repare această tăcere nemeritată.

« Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently browsing the Recenzii de albume category at Ballet des Nations.