Argument

2 Iunie 2011 § 2 comentarii

Această notiță deschide o nouă inițiativă a Baletului Națiunilor: Cronica concertelor de muzică veche din România. La baza acestei idei stă constatarea faptului că demersurile de revitalizare a muzicii vechi întreprinse de muzicieni români suferă de pe urma unei lipse de vizibilitate și de continuitate. Între concertele de azi și primele tatonări ale muzicilor vechi în România, spre sfârșitul anilor `60, se cască patru decenii umbrite de obsesiile politicii culturale ceaușiste și de naufragiile tranziției nouăzeciste. Patru decenii sărăcăcioase în realizări, dacă le comparăm cu boom-ul muzicii vechi din Europa occidentală, dar nu lipsite de inițiative și de entuziasme orchestrate mai abil sau mai naiv. Problema e că multe dintre aceste inițiative au rămas izolate, s-au născut și s-au desfăcut după soarta fondatorilor lor, răspunsul instituțional a fost (și continuă să fie) cel puțin timid, iar nou-veniții s-au găsit în fața situației de a relua aproape totul de la zero, în loc să profite de experiențele bune sau rele ale predecesorilor. În puține cuvinte, o școală românească de muzică veche nu a avut șansa să se coaguleze. Iar astăzi, perspectiva creării unor catedre solide de muzică veche nu e mult mai apropiată decât acum 40 sau 20 de ani – cu câteva excepții notabile, concentrate în spațiul transilvănean.

Minima reacție propusă de Ballet des Nations constă în crearea unei arhive a concertelor de muzică veche din România, trecute și viitoare, care să poată acoperi într-un final toate evenimentele documentabile. Odată ajunsă la un anumit grad de complexitate, ea va putea reprezenta osatura unei istorii a muzicii vechi în România.

Iar dincolo de istorii recente și continuități, Cronica se dorește pur și simplu o agendă vie, permanentă și utilă în serviciul celor care caută muzica veche.

Câteva cuvinte de Paște

22 Aprilie 2011 § Lasă un comentariu

Ca multe alte momente pe care le serbăm în virtutea tradiției, Paștele a fost și rămâne un bun prilej de cânt. Cu harfe și chimvale, cu viole și teorbe, cum preferați. Problema e că pe acest site se scrie mult despre muzică, dar deocamdată nu se cântă: așa se face că suntem obligați să vă transmitem doar prin cuvinte neacompaniate – vouă, cititorilor noștri – , cele mai bune urări de Paște: să vă fie liniștit, cald, semnificativ.

Pentru a nu se dezice totuși de manierele sale și pentru a compensa sărăcia acestor vorbe, Ballet des Nations vă propune, ca ofrandă pascală, un strop de poezie religioasă barocă franceză. Ea provine din colecția Les Essays de meditations poëtiques sur la Passion, Mort et Resurrection de Nostre Seigneur Jesus Christ (Paris, 1659), semnate doar cu inițialele numelui de un călugăr al mânăstirii de la Vitré (Bretania): Z.d.V. Istoria literară modernă i-a refuzat fratelui Z. modestia anonimatului, i-a reconstruit numele ca Zacharie de Vitré și l-a inclus în antologiile majore de poezie barocă franceză.

Versurile de față au drept punct de plecare pasiunile lui Christos descrise de Ioan (18, 12), dar în realitate se transformă într-o speculație cosmogonică concentrată, în care mustesc trimiterile la filosofia greacă. Într-o retorică tipic barocă, toată această construcție e confruntată cu paradoxul suferinței Arhitectului ei pe cruce. Iar în centrul acestei retorici stă, fizică, spirituală sau metaforică, Legătura. Franceză de secol XVII, topică artificială cu aer antichizant – în ciuda sau în virtutea acestor trăsături (alegeți dvs. ce vi se potrivește), acest mic extract dintr-o spiritualitate străină secolului nostru își conservă, cred, impactul în anul de grație 2011.

Et ligaverunt eum

Il souffre des liens, luy qui subtilement

Lia d`un nêud secret, le Contraire au Contraire,

Lors qu`il remplit le rond du vaste Bastiment

Qui renferme dans soy la Masse Elementaire.

.

Luy qui dessus l`Azur qui peint le Firmament

Attacha ses flambeaux dont le feu nous esclaire,

Et qui joint tous les corps d`un si secret ciment,

Que le Vuide ennemi ne les sçauroit defaire.

.

Mais il est aux Liens pour nous en mettre hors ;

Pour détacher nostre Ame, on attache son Corps ;

Pour rompre nostre Chaine, une Chaine le serre.

.

Sa bonté l`a souffert, affin de faire voir

Que le droit qu`il donna de délier sur terre,

Du Lien qu`il reçeut emprunte le povoir.

Note

Ilustrații: detalii din Maria Magdalena penitentă de Georges de La Tour, c. 1642-44 (Paris, Luvru).

Printul si iepurele

2 Iulie 2008 § 13 comentarii

O aparitie recenta si alta iminenta m-au hotarat sa purced in a incerca sa va atrag atentia asupra unei intregi lumi muzicale, care se intinde sub nasul nostru cu toate istoriile ei, dar pe care foarte multi o ignoram – din pacate. Europa centrala si de est, auzim azi; tarile fata in fata cu Turcul, s-ar fi zis poate la 1670. Polonia, Boemia, Ungaria, Transilvania…

In ceea ce o priveste pe ultima dintre ele, o frumoasa mostenire muzicala zace inca foarte putin explorata gratie unui amestec de nationalisme prost intelese, ignorantei de fond si lipsei acute de curiozitate pentru fenomene in fata carora cliseele istoriografice se dovedesc impotente: caci ceea ce te loveste in primul rand in manuscrisele muzicale transilvanene este o fantastica diversitate ce incalca toate granitele de limba, religie, civilizatie pe care ne obisnuiseram sa le consideram atat de relevante… Mai grav e ca, dezgustate de parodiile academice, minti libere intorc la randul lor spatele unei mosteniri care poate fi si altfel valorificata. In cazul muzicii Transilvaniei si al codex-ului Caioni, de care va si veni vorba mai jos, ma tem ca in acel altfel sta singura speranta de a le putea valorifica. Descoperit, pierdut si regasit, au trecut mai bine de saptezeci de ani in care s-a facut foarte putin. Tipic, putem da in schimb nume de licee, putem ridica statui, le garnisim cu discursuri sforaitoare si ne putem certa daca Kajoni sau Caianu merita coroana cu fundite rosu-galben-albastru sau rosu-alb-verde. Cum ne-am obisnuit, prea putini au cu ce se lauda dincolo de uzul virtuoz al limbii de lemn; iar problema e, fireste, de la bun inceput gresit pusa. Dar destul deocamdata, eu voiam pe moment sa va arat ca tocmai se face ceva…

Iata luna abia trecuta doua evenimente care n-au nici o legatura intre ele, dar care agita apele verzui ale acestui peisaj muzical despre care va vorbesc – sau pot sluji de pretext pentru a le agita… un roman contemporan si o inregistrare de muzica veche, care ne pun fata in fata cu doi dintre acesti muzicieni ignorati ai Europei centrale.

***

In ultima zi a Bookfest-ului bucurestean de anul acesta, editura Curtea Veche a lansat traducerea romaneasca a romanului Harmonia Caelestis al scriitorului maghiar Esterhazy Peter, o voce importanta a literaturii europene in acest inceput de secol XXI, chiar daca putin cunoscuta inca in Romania. Ilustra familie nobiliara din care scriitorul descinde este deseori asociata cu muzica gratie lui Haydn; putini insa stiu ca unul dintre stramosii sai din secolul XVII, printul Esterhazy Pal a fost un foarte interesant compozitor de muzica sacra si profana in spatiul maghiar-austriac. Iar principala sa culegere de cantate s-a intitulat Harmonia Caelestis… Pentru filiatii subiective si armonii restituite – va invit sa cititi romanul lui Esterhazy Peter. Cat despre mine, iata deocamdata un bun prilej pentru o insemnare dedicata printului muzician.

***

 

Cel de-al doilea prilej: dupa luni de asteptare, sta sa apara albumul „Codex Caioni„, rezultatul colaborarii unui grup de muzicieni francezi ce si-au facut o specialitate din redescoperirea barocului „periferic”, ansamblul XVIII-21 Le Baroque Nomade (condus de Jean-Christophe Frisch) cu cativa muzicieni autohtoni veniti atat din zona muzicii culte cat si din cea a folclorului. Sibiul si Bucurestiul i-au putut vedea deja anul trecut in cadrul Stagiunii de Muzica Veche organizate de Institutul Francez din Bucuresti – dupa toate aparentele, fiind primiti cu mult entuziasm. Cu sau fara amintiri din toamna, curiosii pot gasi pe pagina albumului cateva extrase sonore din aceasta versiune de studio si textul ce-o va acompania. Iara eu am ramas de dator cu recenzia concertului din toamna, care isi va face sper cale aici pana sa-mi tocesc impresiile cu albumul pe care il pandesc. Nu ma sfiesc sa zic ca asa eveniment discografic ruinatul nostru peisaj muzical n-a mai vazut de 30 de ani. Si acesta fu al doilea pretext. De ce iepure? Ii las pe muzicantii nostri sa va spuna…

***

Last but not least, se cuvine salutata noua editie a Festivalului de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc (13-20 iulie). La o prima impresie: am observat cateva imbunatatiri si idei interesante propuse pentru anul acesta, interpretii sunt in general cei de anul trecut. Regretabila in lista participantilor este absenta Nomazilor lui Caioni pe care abia i-am trambitat, care si-ar fi gasit de minune locul la Lazarea – ma intreb de ce lipsesc, ca de revenit vor reveni oricum sa concerteze in Romania in toamna. Dar problema de imagine a festivalului ramane valabila: site-ul ar mai trebui lucrat; dincolo de subtilitatile de prezentare, versiunea in romana contine greseli penibile de exprimare – chiar nu s-a putut gasi cineva care sa le corecteze? Eu m-as fi oferit…

Ne-am intors!

27 Mai 2008 § Lasă un comentariu

      La asa lunga absenta, probabil ca unii au trecut deja Baletul in randul atator altor moaste mai mult sau mai putin respectabile ale internetului. Ei bine, (inca) nu: doar ca, din pacate, s-a intamplat sa fim chemati la un lung razboi si am fost obligati sa ne lasam instrumentele si decorurile acasa… 

      Sirul inconstant al textelor mele va fi deci reluat, cu o nota pe care i-o datorez de foarte multa vreme unuia din respectabilii cititori, Paula. Careia ii cer scuze pentru lunga tacere cauzata, in parte, de inaccesibilitatea acestui Luigi Pozzi care ii starnise curiozitatea – si pe care il veti cunoaste in curand. Imi fac datoria sa va avertizez ca acest personaj a iesit de putin timp la lumina si ca publicatia decisiva in acest sens a rezistat tuturor cautarilor mele, astfel incat datele nu-s prea multe si unele s-ar putea dovedi inexacte in viitor. Cat despre comentariile mele asezonate, luati-le si pe ele cu un varf de mirodenii. 

      Si… fie multumita de articol (cum nadajduiesc) fie dezamagita, cea careia ii este dedicat sa binevoiasca sa mai scrie pe blogul acela sic al ei – macar fiindca as cam marai la Gianluigi Trovesi!… :)    

Baletul s-a întors!

26 Octombrie 2007 § 2 comentarii

ballet-la-douariere-de-bilbehaut.jpg    

     …în sfârşit, trecând prin multe peripeţii, un naufragiu şi un raid al piraţilor. A trecut ceva timp de la plecarea lui, mai mult decat ne aşteptam. Totuşi eu sper ca le veţi asculta în continuare poveştile, le veţi urmări spectacolele, mai mici ori mai mari dupa caz.

     Şi avem ce să vă povestim: mulţi oameni, mai mult sau mai putin simpatici, şi muzicile lor. Istorii şi găselniţe iscate în capetele lor împerucate. Instrumentele, dansurile, vrăjile pe care le-am vazut în călătoria noastră, poate pe unele şi voi în toamna asta…      

Sa-si aiba si Baletul odihna sa

29 Iulie 2007 § 13 comentarii

    … imbarcandu-si dansatorii spre taramuri indepartate. O luna intreaga vor umple crangurile cu rasete si galanterii, in sunetul celor mai agreabile concerte.

 cythere.jpg

De indata ce toamna isi va face simtita prezenta, se vor intoarce cu totii pentru un nou an pentru a reincepe Baletul Natiunilor.

1740-1770 sau muzica europeana in travaliu?

1 Decembrie 2006 § 2 comentarii

In ultimul timp (asta in care nu am postat nimic – nu cred ca sunt facut pentru a fi blogger, heh) am ascultat, eu barochistul, aproape numai Carl Philipp Emmanuel Bach – asa se cheama ultimul meu amor muzical. Ceva Haydn, Mozart. Dupa ce ultimii 4 ani n-am facut decat sa ma adancesc in apele aurii ale barocului, iata-ma acum ajuns intr-o zona care cel putin pentru amatorii de teorii este mlastina perfecta. Ce se intampla in perioada asta, in care muzica lui Bach (J.S. de asta data), Telemann sau Rameau incepe sa se simta invechita, concerto grosso se sufoca brusc si silentios in somn, in timp ce opera franceza isi da duhul cu mare alai si taraboi (si nu ne ridicam palaria pentru Mr. Rousseau si prestatia sa in timpul Certei Bufonilor)? In care timidul pianoforte cucereste incetul cu incetul saloanele in dauna venerabilului si intepatului sau parinte clavecin? Schimbarea se simte in aer.

Exista un adevarat ping-pong terminologic aici. Impartirea canonica vedea pur si simplu nasterea clasicismului. Alte forme muzicale ale unei noi generatii animate de noi idealuri: iluminism, vocea teoriilor despre egalitatea oamenilor, drepturi naturale etc. adica ceea ce se numeste indeobste liberalism isi face aparitia si in muzica – opera bufa italiana cu personaje contemporane si nenobile, decadenta stilului nobiliar si greoi mitologic, departat de preocuparile epocii. O trimitere la teatrul lui Marivaux si Beaumarchais, apoi la Nunta lui Figaro de Mozart si iata teoria. Apoi, parerea opusa: sa fim seriosi, nimic nu se schimba propriu-zis in mersul societatii, muzica isi pastreaza acelasi public iar dezvoltarea formala este o consecinta logica si directa a traseului ei anterior, intre Monteverdi, Bach sau Mozart e o linie dreapta, barocul. In mare, asta ar spune Remy Stricker, cel a carui carte promisesem ca o prezint. Apoi la mijloc, iata cum interpretarea de data mai recenta incearca sa scoata la iveala un stil de tranzitie, care are coerenta si identitate proprie: stilul galant pentru unii, rococo (ce facil…) pentru altii. Unde incepe sau se incheie acest stil? Ei bine, aici incep problemele, fiindca daca Haydn e un nume-borna acceptabil, galantii de inceput se dovedesc a fi greu de localizat, si elemente ale stilului sunt disecate la Handel, Rameau, Telemann (adica invechitii), apoi mai pregnant la Domenico Scarlatti si, in opera, la Hasse. Apoi acei francezi ciudatei, gen Boismortier si Mondonville. Italienii care se arunca in noua opera comica si compun mai aerat decat in traditionala opera seria: Pergolesi, Galuppi, Leo (toti trei laudati de Rousseau in a sa Scrisoare despre muzica franceza). Si germanii, last but not least. Ba mai precis esentiali. Domnul Gluck si reforma lui. Acea inovatoare scoala de la Mannheim cu dinastia Stamitz, fii lui Bach, care se raspunadesc prin toata Europa, si la mijloc intre conservatorism si inovatiile celor abia mentionati, muzicienii de la curtea lui Frederick cel Mare, la Potsdam: Graun, Quantz s.a. (C.P.E. Bach insusi e clavecinistul curtii, pana la un moment dat – plecarea conincide cu dezlantuirea sa inimitabila).

(Va urma)

Where Am I?

You are currently browsing the General category at Ballet des Nations.