Festivalul de Muzică Veche București, 2011 (1)

16 Decembrie 2011 § Lasă un comentariu

Acest articol a fost publicat în Observator Cultural (nr. 599/3.11.2011).

*

De la începutul lunii octombrie, trecătorul bucureștean a avut ocazia să se întâlnească în mod repetat cu o insolită familie de muzicieni baroci: funde roșii, gulere de dantelă, instrumente vechi, detaliate cu toată precizia pictorilor olandezi. Ne-au întâmpinat în plină stradă (patru pe trei metri), ne-au așteptat (în formate mai discrete) în librării și pe aleile virtuale ale internetului, anunțând cea de-a șasea ediție a Festivalului de Muzică Veche din București.

Dacă anul trecut, întregul festival a fost dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach, cuvântul de ordine al acestei ediții a fost diversitatea. Festivalul a început miercuri, 26 octombrie, cu un program de triouri pentru baryton de Haydn în interpretarea formației Ricercar Consort, intitulat ”Din vremuri de demult – Barytonul”. După această deschidere clasicistă, programul Festivalului a făcut volta spre specialitatea sa deja binecunoscută publicului, muzica barocă. Cele două concerte programate în weekend, ”European Gala” (sâmbătă, 29 octombrie) și ”La Stravaganza” (duminică, 30 octombrie) au introdus publicul în labirintul stilurilor regionale ale barocului târziu, în compania ansamblului Il Gardellino. Toate concertele au avut loc în Marele Salon de Recepții al Muzeului Cotroceni, un spațiu puțin frecventat până acum de concertele de muzică veche, dar cu o bună acustică. Fiind vorba, în esență, de un traseu muzical în două acte, această cronică va avea la rândul ei două episoade.

Recitalul de deschidere a prilejuit, așa cum prevedeam în avanpremiera de acum două săptămâni, două premiere: public român a putut auzi pentru prima dată un baryton în sala de concert și, ipso facto, triourile lui Haydn în formația instrumentală pentru care au fost compuse. Dar dincolo de acestea, simpla prezență a Ricercar Consort, unul dintre cele mai longevive și distinse ansambluri baroce din Europa, constituie un eveniment major pentru scena muzicală românească, un eveniment care face cinste Festivalului.

Istoria barytonului e oarecum atipică în raport cu celelalte instrumente dispărute la finele secolului al XVIII-lea. O prezență mai curând discretă în instrumentariul baroc, popular doar în spațiul central european, barytonul trăiește o istorie discretă care culminează estetic abia în pragul clasicismului, prin compozițiile lui Karl Friedrich Abel și Joseph Haydn. Un accidental cântec de lebădă, s-ar putea spune, datorat în mare parte pasiunii pentru baryton a prințului Nikolaus Esterházy, patronul lui Haydn. Răspunzând entuziasmului protectorului său, Haydn a compus piese solistice, duouri, cvintete, octete, concerte, ba chiar și o cantată cu baryton obligat. Dar în centrul acestui corpus consistent stau cele 126 de triouri pentru baryton, violă și violoncel, dintre care Ricercar Consort a cântat 5 (Hob. XIV:101, 113, 87, 66 și 97). Nu cred că greșesc afirmând că interpretarea în concert pe care ne-au oferit-o Philippe Pierlot (baryton), François Fernandez (violă) și Rainer Zipperling (violoncel) rivalizează cu cele mai memorabile înregistrări de studio ale triourilor lui Haydn. Atât din punct de vedere formal, cât și ca paletă afectivă, aceste triouri nu oferă un material din cale afară de divers pentru un concert, dar interpretarea infinit nuanțată a Ricercar Consort n-a lăsat loc de vreun dèja-vu sonor. În plus, plastica sonoră a acestor triouri se bazează pe diferențele subtile de timbru între cele trei instrumente, iar interpretarea Ricercar Consort a servit cum nu se poate mai bine acest joc, pendulând între momente de individualizare și omogenitate perfectă. În ansamblu, opțiunile de tempo ale celor trei au tins către o moderație care au lăsat spațiu pentru frazarea atentă a secțiunilor fugate. Aceasta a fost una dintre acele foarte rare ocazii în care fluxul sonor pare să ocolească orice determinare fizică pentru a te proiecta direct în laboratorul mental al muzicienilor – or în salonul ideal al prințului Esterházy, dacă preferați. Punctul culminant al serii l-a constituit probabil divertismentul în re major, compus de Haydn pentru ziua de naștere a prințului Esterházy (XIV:97), o piesă complexă și neașteptat de melancolică pentru contextul ei original. Trecând de la cantabilul gentil al primei părți la unisonurile tulburătoare ale adagioului median, pentru ca apoi să recupereze festivismul piesei într-o Polonaise mai dansantă ca niciodată, Ricercar Consort ne-a oferit un model de interiorizare a sensibilității clasicismului emergent. (Va urma)

Foto: RoZa Zah, via Festivalul de Muzică Veche București.

Festivalul de Muzică Veche București, 2011: o avanpremieră

25 Octombrie 2011 § Lasă un comentariu

Acest articol a fost publicat în Observator Cultural (nr. 597/20.10.2011).

*

La o lună după închiderea Festivalului Enescu, Bucureștii primesc o nouă infuzie de muzică barocă și clasică interpretată la cel mai înalt nivel în ultima săptămână a lunii octombrie, grație Festivalului de Muzică Veche București. Mașinăria de promovare a concertelor lucrează de trei săptămâni la turație maximă, dar organizatorii ne provoacă să trecem, chiar înaintea debutului festivalului, în spatele cortinei. « Read the rest of this entry »

Cortina cade cu Haydn

10 Octombrie 2011 § Lasă un comentariu

Acest articol a fost publicat, cu câteva modificări, în Observator Cultural (nr. 595/6.10.2011).

*

Acum aproape două săptămâni, Festivalul Enescu își încheia somptuos concertele de la miezul nopții cu cele două oratorii germane ale lui Haydn, Creațiunea (vineri, 23 septembrie) și Anotimpurile (sâmbătă, 24 septembrie). Un final care venea în prelungirea concertului Mozart oferit de Ton Koopman și Orchestra Barocă din Amsterdam, aducând pe scenă unul dintre puținele ansambluri specializate în interpretarea istorică a muzicii clasicismului și a perioadei de tranziție de la baroc la clasicism: Orchestra of the Age of Enlightenment, însoțită de Choir of the Enlightenment. « Read the rest of this entry »

Bucureștiul merită două mise

1 Octombrie 2011 § 2 comentarii

Acest articol a fost publicat în Observator Cultural (nr. 336/29.09.2011).

*

După o lună de hegemonie a muzicii clasice, Festivalul George Enescu s-a încheiat duminica aceasta. O lege nescrisă a jurnalismului cultural face ca evenimentele ce deschid un festival să primească adesea mai multă atenție decât cele care îl închid: est natura hominum novitatis avida. Dar ultimele zile de festival îmi dau toate motivele să nu trec prea repede la momentul concluziilor grăbite și al sugestiilor de ansamblu. Și aceasta în primul rând datorită unui magistral itinerariu în muzica primului clasicism vienez (22-24 septembrie) alături de două dintre cele mai importante orchestre europene cu instrumente istorice: Amsterdam Baroque Orchestra, respectiv Orchestra of the Age of Enlightenment. Fiecare au fost însoțite de propriul cor, iar la pupitrul dirijorului s-au succedat Ton Koopman, Trevor Pinnock și Adam Fischer. Așa cum ne-am obișnuit cititorii în perioade de belșug, această cronică va avea două episoade: Mozart în lectura lui Koopman săptămâna aceasta, oratoriile Creațiunea și Anotimpurile de Haydn în numărul viitor. « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently browsing the Clasic category at Ballet des Nations.