Friedrich cel Mare și stilul galant, la Ateneul Român

1 August 2012 § 2 comentarii

Acest articol a fost publicat în Observator Cultural (nr. 622/3 mai 2012).

*

Fernanda Romilă

Deja de mulți ani se poate vedea cum în București, concentrația de muzică veche pe unitatea de timp crește în preajma Crăciunului și a Paștilor. Așa s-a întâmplat și anul acesta, săptămâna mare în stil ortodox prilejuind două concerte baroce la Ateneul Român – dar în ciuda contextului sugestiv, nici unul n-a valorificat în vreun fel repertoriul pascal baroc. Cu toate acestea, nu de comemorări am dus lipsa, căci marți 10 aprilie, sala mică a Ateneului a găzduit un recital aniversar susținut de flautistul Hajo Wienroth și clavecinista Fernanda Romilă, intitulat ”Friedrich cel Mare și stilul galant”.

Despre spectaculoasa resurgență a regelui prusac ca simbol politic în spațiul german s-a scris și se va mai scrie mult anul acesta, dar nici industria muzicală europeană n-a ignorat acest această aniversare. Mă gândesc la o suită de apariții discografice de anul acesta care include antologia ”Friedrich der Grosse” înregistrată de Akademie für Alte Musik Berlin pentru Harmonia Mundi, la dublul album înregistrat, sub același alibi, de flautistul Emmanuel Pahud alături de Kammerakademie Potsdam sub conducerea lui Trevor Pinnock, precum și – mult mai aproape de spațiul autohton – la sonatele pentru flaut ale regelui însuși înregistrate de flautista Mary Oleskiewicz pentru casa maghiară de discuri Hungaroton în camera de muzică de la Sanssouci (!). În aceste condiții, o aniversare muzicală a lui Frederic cel Mare la București, fie ea și rătăcită în săptămâna mare, nu poate fi primită decât cu bucurie. Nu că această comemorare ar avea rădăcini adânci în cultura autohtonă – dar ea constituie un bun pretext de a readuce în atenția publicului muzica berlineză a mijlocului de secol XVIII, nedrept căzută în clivajul dintre barocul târziu à la J.S. Bach și anii de geneză ai clasicismului. Concertul de față a alăturat în chip inspirat muzica lui Frederic însuși (o sonată în do major pentru flaut și b.c.) și câteva dintre figurile marcante care au gravitat în jurul regelui prusac: Carl Philipp Emmanuel Bach, clavecinistul său (Sonata Wq. 83) și Johann Joachim Quantz, profesorul său de flaut (Sonata nr. 4 pentru flaut și b.c.). Acestora li s-au adăugat Bach tatăl (sonata BWV 1032), Johann Adolph Scheibe (sonata nr. 2 în si minor) și Johann Christian Bach (sonata nr. 2 în sol major), acesta din urmă închizând programul și monopolizând bisul oferit de soliști. Din păcate, legătura ultimilor doi compozitori cu Berlinul sau curtea lui Frederic cel Mare e mai curând conjuncturală și, cu toate că scena muzicală bucureșteană nu s-ar putea plânge de vreun exces de muzică de J.C. Bach, am simțit că acest final de recital în contururi de bombonieră nedreptățește muzica de la Potsdam și gusturile regelui-flautist.

Hajo Wienroth

De la bun început, trebuie spus că formula minimală clavecin-flaut traversier, deși întru totul viabilă din punct de vedere istoric, a lăsat loc unei anumite austerități sonore pe care cei doi soliști n-au reușit s-o compenseze: nu o dată, am dus dorul unei viole da gamba sau al unui violoncel care să unifice timbrele celor două instrumente. Hajo Wienroth verifică semnalmentele unui solist din avangarda flautiștilor baroci, credibil mai curând în mișcările lente, precum Largo-ul cu o lungă cadență solo al sonatei lui C.P.E. Bach. În revanșă, interpretarea sa mi-a părut nu o singură dată neconturată dinamic și deconectată de clavecin, cu precădere în scriitura mai puțin densă a lui Quantz ori J.C. Bach. Aceasta și deoarece stilul Fernandei Romilă e definit de un gust particular pentru gesturi rapide, arpegii strânse și incisive altoite pe o dinamică egală, precisă, în care rubato-ul fie lipsește, fie pare premeditat. Aceste incisivități pot intra uneori în conflict cu etosul muzicii, precum arpegiile strânse și bruște din sonata lui Frederic cel Mare ori staccati violenți într-un ”Largo e dolce”, în sonata lui J.S. Bach. Pe de altă parte, tocmai această manieră oferă flautului un interlocutor plin de personalitate în frazele dialogate ale sonatei lui Scheibe și se mulează la perfecție pe bizareriile și surprizele ritmice care fac deliciul mișcărilor rapide ale lui C.P.E. Bach. La sfârșit de recital, am rămas cu impresia unei promisiuni de galanterie neîmplinite.

Aceste impresii de concert trebuie însă așezate într-o altă perspectivă. Fernanda Romilă și soțul său, organistul Dan Racoveanu sunt cei care, în naufragiul anilor `80 și în lungii ani `90, au ținut vie tradiția muzicii vechi la București, în refugiul și pepiniera de muzicieni pe care a reprezentat-o biserica lutherană. Observator Cultural a publicat, acum mai bine de zece ani, un dublu interviu care rememorează atmosfera acelor ani dificili (nr. 94/11 decembrie 2001). De aceea, dincolo de rezervele unui recital de-o seară, nu pot decât să salut revenirea pe scenă a unui muzician rar văzut de publicul bucureștean, sperând ca acesta să nu rămână fără urmare: acest oraș are prea puțini muzicieni angajați pe drumul interpretării istorice pentru a-și putea permite retragerile premature.

 

 

 

 

Anunțuri

Tagged: , , , , , , , , ,

§ 2 Responses to Friedrich cel Mare și stilul galant, la Ateneul Român

  • Nicoleta D. spune:

    Concertul a fost ca o bijuterie… Am avut senzația ciudată că sunt într-un salon al unui palat de pe vremuri și că artiștii cîntau doar pentru cîțiva oameni, iubitori și ”înțelegători” ai acestei muzici. Felicitări pentru cronică! Nu o cunoșteam.

  • Mulțumesc! Într-adevăr, sala mică a Ateneului poate prinde ceva din intimitatea saloanelor muzicale de altădată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Friedrich cel Mare și stilul galant, la Ateneul Român at Ballet des Nations.

meta

%d blogeri au apreciat asta: