Cortina cade cu Haydn

10 Octombrie 2011 § Lasă un comentariu

Acest articol a fost publicat, cu câteva modificări, în Observator Cultural (nr. 595/6.10.2011).

*

Acum aproape două săptămâni, Festivalul Enescu își încheia somptuos concertele de la miezul nopții cu cele două oratorii germane ale lui Haydn, Creațiunea (vineri, 23 septembrie) și Anotimpurile (sâmbătă, 24 septembrie). Un final care venea în prelungirea concertului Mozart oferit de Ton Koopman și Orchestra Barocă din Amsterdam, aducând pe scenă unul dintre puținele ansambluri specializate în interpretarea istorică a muzicii clasicismului și a perioadei de tranziție de la baroc la clasicism: Orchestra of the Age of Enlightenment, însoțită de Choir of the Enlightenment.

Așa cum observam încă din avanpremiera festivalului, Creațiunea a fost prezentă și în programul ediției din 2009 (varianta engleză, în interpretarea lui Marc Minkowski și Les Musiciens du Louvre). Decizia reluării oratoriului anul acesta n-a fost cea mai originală cu putință, dar integrarea acestuia într-o microserie Haydn și ideea de a aduce la pupitrul aceleiași orchestre doi dirijori foarte diferiți, cum sunt Trevor Pinnock și Ádám Fischer, au recontextualizat în chip fericit lucrarea în acest final de festival. Zic foarte diferiți, fiindcă Trevor Pinnock este un veteran al interpretării istorice a barocului, clavecinist la origine, dar cu o carieră prodigioasă de interpret al muzicii lui C.P.E. Bach, Mozart și Haydn la pupitrul ansamblului The English Concert, alături de care a înregistrat integrala simfoniilor Sturm und Drang ale lui Haydn. Ádám Fischer abordează repertoriul clasic din direcția unei formații tradiționale de dirijor, a semnat la rândul său o integrală a simfoniilor lui Haydn alături de Orchestra Austro-Ungară Haydn (pe instrumente moderne), dar spre deosebire de alte nume majore din mainstream-ul muzicii clasice, a păstrat o atitudine deschisă față de ideea interpretării istorice, așa cum o arată și concertul de față.

Așa cum era de prevăzut, cele două concerte au fost sensibil diferite în spirit, cu toate că orchestra și corul au rămas aceleași, iar cele două oratorii ale lui Haydn sunt foarte apropiate din punct de vedere stilistic. Interpretarea lui Trevor Pinnock s-a dovedit în primul rând nuanțată și sensibilă la plastica orchestrală a lui Haydn, în toate detaliile sugestive până la onomatopeic care marchează partitura oratoriului: în mâinile sale, Orchestra of the Age of Enlightenment a putut articula toate vocile cosmosului în plină alcătuire. N-ar fi nevoie să mă refer decât la uvertura programatică a Creațiunii, unde Pinnock a parcurs cu maximă delicatețe tot traseul de la pianissimi șoptitori ai haosului la lovitura de orchestră care marchează crearea luminii. Iar dacă opțiunile de tempo ale lui Pinnock au tins în general spre moderație, recitativele mi-au părut mai lente chiar decât în majoritatea interpretărilor istorice: o lentoare hieratică, perfect adaptată sensului muzicii, care și-a găsit protagonistul perfect în basul Matthew Rose. Energia debordantă a lui Ádám Fischer a imprimat o altă culoare de ansamblu Anotimpurilor lui Haydn, un oratoriu care cere, la nivel textual și muzical, mai multă concretețe și o doză de umor robust. Iar Fischer ne-a oferit o lectură în același timp robustă, monumentală, cu contururi îngroșate, dar și plină de vervă. Am rămas cu impresia că potențialul expresiv al orchestrei și corului n-a fost totdeauna valorificat până la capăt, în favoarea unei grandori monocromatice, direct în fortissimo – și abia cu această ocazie am aflat cât de tare poate suna o orchestră cu instrumente de epocă clasică, atunci când dirijorul i-o cere! Evident, unei astfel de viziuni interpretative nu i se poate refuza nici forța, și nici puterea de evocare picturală pe care am putut-o vedea în răsăritul de soare care deschide Vara, ori în cavatina-poveste a Hannei din secțiunea Iernii . Doar că e o pictură cu tușe mai groase decât un tablou de Constable sau Friedrich…

Fiecare dirijori și-a adus pe scenă proprii soliști vocali, cu excepția basului Matthew Rose, care a cântat în ambele seri. Cred că lui i se cuvin în primul rând elogiile, și nu din rațiuni stahanoviste, ci pentru abilitatea sa aproape cameleonică de a adapta nuanțelor textului inegal al oratoriilor. Înger-povestitor în Creațiunea, Rose a trecut cu naturalețe de la hieratismul momentului creării luminii la verva bestiariului semi-comic al zilei a șasea, punctând vocal cu umor ceea ce Haydn ilustrează orchestral, pentru ca apoi să-și asume credibil și rolul unui Adam patern în secțiunile finale ale oratoriului. Rose i-a avut în prima seară drept colegi pe austera și luminoasa soprană Christina Landshamer și pe tenorul Toby Spence, care a înregistrat relativ recent o Creațiune sub conducerea lui William Christie: o distribuție care a căutat în primul rând justețea și sobrietatea vocilor. În Anotimpuri, Fischer i-a adus pe scenă pe tenorul Bernard Richter, care a făcut furori anul acesta în rolul titular din Atys de Lully și pe soprana Simona Saturova, o voce mai apropiată limbajul expresiv al operei, care s-a adaptat de minune rolului liric al Hannei. Cât despre cor, trebuie spus că Bucureștiul nu a văzut unul mai omogen, catifelat în texturi și nuanțat în interpretare de la vizita corului Accentus în decembrie 2010: Choir of the Enlightenment este eroul definitiv al celor două seri Haydn.

Orchestra of the Age of Enlightenment a adus pe scenă Ateneului efectivele generoase cerute de oratoriile lui Haydn, care au depășit de departe forțele lui Ton Koopman din serile precedente. Fără a intra în toate detaliile instrumentariului, s-ar cuveni menționate câteva prezențe neobișnuite pentru publicul bucureștean: pianofortele din secțiunea de basso continuo, care înlocuise treptat clavecinul în ultimele trei decenii ale secolului al XVIII-lea și care avea să dispară la rândul său din orchestră în scurtă vreme; în al doilea rând, enormul contrafagot clasic. Mai mult, orchestra a adoptat modelul de dispunere a instrumentelor pe scenă tipic perioadei, cu partidele de vioară contrapuse de o parte și de alta a pianofortelui pentru a sublinia dialogurile interne din partitura coardelor.

M-am abținut, de-a lungul acestor cronici de festival, să vorbesc despre public. Îi cunoaștem prea bine tarele și tind să cred că nu corecțiile aplicate în reviste culturale îl vor vindeca de ele. Dacă o fac acum, e pentru că în seara Creațiunii, ignoranța unei părți a publicului s-a întâlnit cu unul din minusurile organizării festivalului – și anume, lipsa totală a libretelor la spectacolele de operă și la oratorii – cu un rezultat cât se poate de regretabil. Jumătate din sala Ateneului s-a golit la pauză, după aplauze prelungi care dădeau de înțeles că nu puțini au crezut concertul încheiat… înainte ca Adam și Eva să-și facă apariția în mijlocul creației. La revenirea pe scenă, mirarea muzicienilor englezi a fost vizibilă și nu pot decât să sper că aplauzele de final, oferite în proporție dublă de cei rămași, au compensat locurile goale. Dacă nu pentru iluminarea publicului, atunci din respect pentru muzicieni, libretele sunt o necesitate.

Aceasta a fost o închidere grandioasă pentru un festival care va rămâne multă vreme în memoria muzicală a Bucureștilor. Iar în loc de încheiere, dacă tot vine vremea sugestiilor, așteptăm întregirea acestei meritorii serii Haydn în 2013, cu singurul și multă vreme uitatul oratoriu italian al lui Haydn, Il ritorno di Tobia.

*

Foto: Trevor Pinnock (sus, Andrew Stepan), Ádám Fischer (jos).

Anunțuri

Tagged: , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Cortina cade cu Haydn at Ballet des Nations.

meta

%d blogeri au apreciat asta: