O călătorie barocă, alături de Gli Studiosi di Sebastiano

26 Aprilie 2011 § Lasă un comentariu

Această recenzie a fost publicată în Observator Cultural (nr. 572/21.04.2011).

*

La începutul unei primăveri bucureștene destul de bogate în evenimente muzicale, Stagiunea de Muzică Veche ne-a oferit cel de-al doilea concert al acestei ediții pe 25 martie, la Cercul Militar Național. Ansamblul Gli Studiosi di Sebastiano (Raluca Enea, clavecin și Maria Petrescu, oboi baroc) și invitații săi (soprana Cristina Voicea și violoncelistul Ciprian Câmpean) ne-au propus un program în exclusivitate händelian, intitulat – destul de criptic – ”Călătorie”.

Iar dacă spectatorul a fost lăsat să citească ad libitum conceptul concertului, un lucru e clar: că programul ne-a plimbat cu succes prin stilurile regionale acumulate de Händel în propriile sale călătorii de tinerețe. În centrul programului au stat șase din cele nouă Arii germane (HWV 203-6 și 209), asezonate cu interludii instrumentale extrase din primul volum de Suites de pièces pour le clavecin (HWV 433, 426 și 432) și din două sonate pentru oboi și bas continuu (HWV 366 și 357). Ca multe alte partituri de cameră baroce, Ariile germane lasă loc pentru mai multe formule interpretative posibile, cerând doar o soprană, un instrument melodic (vioară, oboi sau flaut, în principiu) și o partidă de bas continuu. Cu toate acestea, scriitura ariilor vădește în mai multe locuri un limbaj prin excelență violonistic, fapt ce face ca majoritatea interpretărilor (în concert sau pe disc) să prefere vioara celorlalte alternative. Aducând în primplan oboiul, concertul de față a explorat un drum mai puțin bătut, expunându-și totodată instrumentistul unor dificultăți tehnice sporite.

Formația Gli Studiosi di Sebastiano, al cărei nume reclamă discret patronajul lui Johann Sebastian Bach, a fost înființată în 2002 și s-a impus de mai mulți ani drept una din prezențele statornice ale scenei de muzică veche din capitală. În formula sa actuală, Gli Studiosi di Sebastiano aduce alături muzicieni cu vârste, specializări și experiențe de concert diferite, iar acest fapt și-a reclamat de câteva ori prețul la nivelul omogenității ansamblului.

Prestația Ralucăi Enea a dominat fără îndoială concertul, stăpână pe resursele retorice ale muzicii de clavecin: autoritară în preludiul și fuga HWV 433, nuanțată în construcția pasajelor fugate, sensibilă la pulsația dansantă în alemande și sarabandă. Mai cu seamă, această interpretare a reușit să surprindă caracterul prin excelență internațional al pieselor lui Händel, imprimându-le o doză echilibrată de eleganță franceză, fără a descoase texturile dense germanice care ies la suprafață în fuga HWV 433 sau în Allegroul HWV 432. Pe parcursul ariilor și al extraselor din sonate, Raluca Enea și Ciprian Câmpean au susținut un bas continuu neintruziv și sobru în mijloace – o opțiune înțeleaptă într-un ansamblu care mai are de câștigat în coeziune.

Timbrul proaspăt și transparența vocii Cristinei Voicea au servit bine textura Ariilor germane, iar dicția sa inteligibilă constituie o calitate puțin cultivată în rândul cântăreților români. Cu toate acestea, am rămas cu impresia unui potențial de agilitate neexploatat în concertul de față, care s-a răsfrânt în special asupra articulării ornamentelor. În aceeași ordine de idei, soprana a evitat recursul la ornamentația improvizată, lucru care contrazice fundamentul logic al ariei da capo italiene. Așa se face că ariile rapide s-au bucurat, în general, de o interpretare mai închegată și mai adecvată esteticii baroce decât cele lente: un Singe Seele (HWV 206) surprinzător de alert și exclamativ, de pildă, în dauna posibilităților expresive ale ariei Süßer Blumen Ambraflocken. Tânăra oboistă Maria Petrescu și-a făcut intrarea vizibil emoționată în aria Singe, Seele, iar acest afect contraproductiv e probabil vinovat pentru mai multe imperfecțiuni de ordin tehnic auzite de-a lungul concertului, care au redus din păcate impactul emoțional al pieselor sale solistice, precum melancolicul adagio al Sonatei în do minor (HWV 366). Privind dincolo de asemenea accidente, iar ceea ce am putut auzi anunță un oboist cu mult nerv, frazare elegantă și, lucru capital, bun cunoscător al idiomului baroc. Ca și în cazul Cristinei Voicea, interpretarea Mariei Petrescu s-a destins pe parcursul concertului, pentru a oferi sopranei un partener de dialog plin de vervă și galanterie, în Das zitternde Glänzen și Meine Seele hört im Sehen.

La nivelul componentei de spectacol, călătoria propusă de Gli Studiosi di Sebastiano a recurs la o abordare care ocolește o parte din convențiile de concert și care face parte, s-ar zice, din identitatea grupului. Costume de epocă, mici momente de joc salonard, o relaționare mai directă cu publicul (lucru potențat de absența scenei). În principiu, această direcție îmi pare fertilă, dar n-am putut să nu constat că, vreme de câteva minute bune, jocul de-a barocul s-a întors împotriva muzicienilor: după o intrarea discretă făcută în spiritul naturaleții unui recital privat de clavecin, savurosul preludiu în fa minor al Ralucăi Enea a fost parțial acoperit de vocile spectatorilor care nu-și dăduseră seama că începuse concertul. Între publicul secolului al XVIII-lea, care discuta cu bună știință în mijlocul concertului (și nu mereu despre muzică) și publicul anului 2011, care are nevoie de indicii metamuzicale pentru a realiza că muzica a început ”pe bune”, alegerea e grea.

Cele câteva critici formulate mai sus nu trebuie în nici un caz să umbrească experiența pozitivă a acestui concert sau semnificația sa în peisajul muzical bucureștean. Membrii ansamblului Gli Studiosi di Sebastiano se numără printre artizanii Stagiunii și ai Festivalului de muzică veche din București, concertează cu regularitate și sunt printre puținii care înțeleg să interpreteze muzica barocului la nivelul exigențelor aproape unanim acceptate în Europa occidentală. Iar progresul lor pe această cărare sinuoasă e vizibil de la un concert la altul. Ascultătorul atent îi va aștepta la fiecare popas – cu un buchet de flori dulci de ambră (Süßer Blumen Ambraflocken), îmi suflă una din ariile lui Händel.

Foto © L. Petre: (începând din stânga sus) Raluca Enea, Maria Petrescu, Ciprian Câmpean, Cristina Voicea. 


Anunțuri

Tagged: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading O călătorie barocă, alături de Gli Studiosi di Sebastiano at Ballet des Nations.

meta

%d blogeri au apreciat asta: