Virginal, spinetă și clavecin la București, în compania lui Erich Türk

Această recenzie a fost publicată în Observatorul Cultural (nr. 563/18.02.2011).

*

Pentru amatorul bucureștean de muzică veche, anul nou a început în februarie – odată cu debutul celei de-a doua ediții a Stagiunii de Muzică Veche. Acest proiect, conceput ca un pandant al Festivalului de Muzică Veche din toamnă și opera acelorași organizatori, promite să ne țină ocupați până în luna iunie cu câte un concert pe lună.

Această promițătoare serie de spectacole a fost deschisă vineri, 4 februarie, de un recital inedit în peisajul bucureștean, susținut de Erich Türk în Sala Bizantină a Cercului Militar Național. Apelând la formatul unui concert-lecție, recitalul a adus în fața publicului trei dintre instrumentele cu claviatură și corzi ciupite, adesea (și în mod eronat) prezentate drept strămoșii pianului: virginalul, spineta și clavecinul propriu-zis. Ultimele două dintre instrumente nu sunt străine publicului bucureștean, însă cel dintâi, copie după un somptuos virginal flamand datând din 1604, a împărțit cu interpretul său poziția de star al serii. Programul conceput de Erich Türk nu și-a propus să acopere întreaga lor istorie de mai bine de patru secole, ci s-a concentrat asupra barocului, perioada lor de indiscutabil apogeu. O alegere fericită, care i-a permis să urmărească mai detaliat câteva din liniile de forță ale unei tradiții muzicale mult mai diverse decât felia Bach-Scarlatti servită în mod canonic publicului, când vine vorba de baroc. Astfel, prima parte a recitalului a explorat școlile secolului al XVII-lea prin intermediul lui Frescobaldi (Toccata prima, 1615), Sweelinck (Fantasia chromatica) și d`Anglebert (Suita nr. 1 în sol). Partea a doua a înnodat aceste fire cu maeștrii barocului târziu, Bach (Toccata în re major, BWV 912) și Couperin (2e Ordre), pentru a se încheia cu o sonată de tinerețe a lui Haydn (nr. 19, Hob. XVI/47), care a ilustrat în mod convingător supraviețuirea clavecinului în plin clasicism.

Pe Erich Türk, bucureștenii l-au putut vedea în edițiile trecute ale Festivalului de Muzică Veche, ca membru al Ansamblului Baroc ”Transilvania”. În momentul de față, este unul dintre puținii claveciniști din România cu o carieră concertistică dublată de o discografie consistentă. O mențiune specială ar merita recentul său album din colecția TransylvANTIQs,  înregistrat cu clavicordul păstrat la Muzeul de Istorie din Sighișoara, un frumos vestigiu muzical al Transilvaniei secolului al XVIII-lea.

În lumina recitalului susținut pe 4 februarie, Erich Türk este, mai înainte de toate, un muzician erudit, atent la idiomul și particularismele tradițiilor muzicale pe care le abordează: de la eleganța așa-numitului style brisé francez și până la extravaganțele retorice ale unui tânăr Bach infuzat de stylus phantasticus în venă nord-germană, Türk a manevrat cu inteligență resursele expresive ale muzicii abordate. Aceste calități n-au ascuns anumite imprecizii technice – pentru care mi-ar plăcea să învinuiesc frigul din sala de concert – dar cred că le-au compensat, în parte. Recitalul de față a ieșit de asemenea în întâmpinarea unei probleme centrale pentru interpretarea muzicilor vechi, în mare parte nebănuită de public și – ceea ce e mai grav – neglijată de destui muzicieni autohtoni: cea a sistemelor alternative de acordaj (sau temperamente). Dacă problema temperamentelor de epocă e hiperspecializată, Erich Türk a reușit să-și familiarizeze audienții, într-o atmosferă relaxată, cu efectele ei ușor audibile, într-un excurs din care n-a lipsit nici analogia culinară. Formatul de recital-lecție, potențat de vocația profesorală a lui Türk, s-a bucurat de o reală priză la public, iar interesul creat de accesibilitatea instrumentelor – ascultate în timpul concertului și dezmierdate în pauză – îmi pare un potențial valorificabil în evenimente viitoare. Urmarea din martie se cuvine așteptată.

***

Legături utile:

• anunțul concertului pe site-ul Stagiunii de Muzică Veche și pe Ballet des Nations
• pagina biografică a lui Erich Türk pe site-ul timișoreni.ro.