Între Renaștere și baroc, două recitaluri bucureștene

11 Decembrie 2010 § Lasă un comentariu

Această cronică a fost publicată, cu câteva mărunte modificări, în Observatorul Cultural (nr. 554/9.12.2010) și o puteți citi în egală măsură pe site-ul publicației.

*

După cele trei zile memorabile ale Festivalului de Muzică Veche de la începutul lui noiembrie, bucureștenii au putut audia nu mai puțin de trei recitaluri de muzică veche în două săptămâni, un adevărat răsfăț pe care-l dorim cât mai curând reeditat. Cronica de față va examina două programe de muzică occidentală venite, accidental sau nu, unul în completarea celuilalt; cel de-al treilea concert, susținut de formația de muzică veche românească Anton Pann, va face obiectul unei discuții viitoare.

În seara zilei de 8 noiembrie, lăutistul Konya István ne-a purtat într-un Itinerariu european al lăutelor găzduit de Centrul Cultural al Ungariei, un recital de aproape două ore care și-a propus să acopere liniile de forță ale muzicii renascentiste și baroce pentru lăută solo. Prima jumătate a programul propus de Konya a punctat muzica primelor tabulaturi de lăută de la începutul secolului XVI (Fr. da Milano), maeștri ai școlii renascentiste spaniole (Narvaez), franco-flamande (Attaignant, Le Roy) și central-europene (Dlugoraj, Bakfark, Neusidler), pentru a concluziona cu câteva piese elisabetane dintre cele mai populare (o variantă de Greensleeves și pavana Lachrimae a lui Dowland). Jumătatea barocă a recitalului a fost împărțită între Robert de Visée și Silvius Leopold Weiss. Konya István a servit aceste două peisaje muzicale destul de diferite cu instrumentele adecvate: în prima parte, o lăută renascentistă cu opt coruri (perechi de coarde), în cea de-a doua, cu o lăută de model baroc german cu paisprezece coruri. Auditoriul a putut gusta pe de-a-ntregul experiența corzilor autentice din intestine de oaie, al căror timbru cald și discret s-a adaptat micii săli de concert, necesitând în schimb un acordaj extrem de frecvent al instrumentului; cei interesați de detaliile mai pitorești ale istoriei muzicii au putut chiar observa – fără experiențe auditive propriu-zis neplăcute – sensibila dezacordare a instrumentului pe parcursul pieselor mai lungi, fapt des menționat în textele de epocă. În itinerariul muzical al lui Konya se cască  totuși o lacună de aproape un secol, numai în parte în parte motivată de noile instrumente baroce care au lăsat lăuta într-un provizoriu con de umbră. Această lacună urma să fie contrabalansată o săptămână mai târziu de programul lui Caius Hera.

« Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Decembrie, 2010 at Ballet des Nations.