Luigi Pozzi

28 Mai 2008 § 2 comentarii

1613, Venzone – 1656 (?)

 

> vezi discografie

Luigi Pozzi se naste la Venzone in 1613, intr-o familie marcanta a comunei. Il regasim in 1638 ca laureat in teologie al Universitatii din Padova. Titlurile de Don si Dottore care ii insotesc numele in publicatiile sale ne lasa sa intelegem ca fusese uns preot, iar cel de Accademico Sventato il desemneaza ca  membru al Accademia degli Sventati din Udine, unul din multele cercuri intelectuale astfel organizate care se afla in plina voga la inceputul sec. XVII.

 

 

Activitatea sa muzicala – aparent intensa si de scurta durata – se concentreaza intr-o serie de 4 colectii de arii pe care acesta le publica in perioada c. 1649-1654 si o arie izolata datata 1656, care constituie si ultima mentiune a lui Pozzi: primul s-a pierdut, in vreme ce restul de trei au supravietuit intr-un singur exemplar fiecare. Cu exceptia a doua duete (s-s respectiv s-t), toata muzica pastrata se rezuma la arii solistice pentru sopran cu bas continuu, cu subiecte sacre si seculare – ceea ce era absolut normal in epoca; ceea ce s-a pierdut (Arie a 1, 2) pare sa arate ca Pozzi nu s-a aventurat in afara acestui gen intimist, poate cel mai adaptat reuniunilor unei “academii” baroce.

Preocuparile compozitorului par de altfel a fi in intregime ancorate in universul elitist amator de jocuri intelectuale ezoterice si formulari enigmatice al acestor cercuri. Iata, de pilda, interesele Academiei degli Sventati proclamate de actul sau de infiintare (1606): discorrere ornatamente per diletto sopra argomenti fantastici, bizzarri, teorici, estranei alla vita effettiva e alla realtà delle cose, e vagare in un mondo di ipotesi artificiose e di concezioni fittizie… De la acelasi tip de discurs se reclama si titlurile obscure ca sens ale volumelor lui Pozzi, unde astrologia si alegoria mitologica sunt invocate, macar pentru a ocoli formularile tehnice ale muzicienilor profesionisti. Eforturile de a reconstrui muzica pierduta a antichitatii nu puteau lipsi din preocuparile unui accademico – cu 70 de ani mai devreme, aceleasi teluri inventau literalmente barocul la Florenta, cu grija unor Vincezo Galilei, Caccini, Peri, Cavalieri s.a.m.d.; la 1650 demersul era inca de actualitate, iar Pozzi se viza in mod evident ca un compozitor dupa regulile antichitatii atunci cand isi prezenta ultima colectie pastrata drept Concenti diatonici, cromatici ed henarmonici. Acest al treilea tip de scara muzicale al antichitatii grecesti total strain urechii europene moderne, enarmonicul, mai facuse obiectul unor incercari de compozitie, fara a castiga o audienta mai larga; volumul lui Pozzi nu cuprinde de fapt decat o singura piesa in gen enarmonic, L’inspiritada, pentru care compozitorul a inventat o notatie extravaganta si care facea apel pentru basul continuu probabil la un instrument la fel de excentric, clavecinul enarmonic. Din pacate, nimeni nu s-a incumetat sa inregistreze inca aceasta bizara piesa.

 

Ce se poate spune despre muzica “normala” a lui Pozzi? In primul rand, ca nici in epoca nu pare sa se fi bucurat de o audienta prea larga, chiar dincolo de excentricitati; inventiile sale nu au avut urmasi. Apoi, prima editie moderna a L`Innocenza de` Ciclopi insotita de prima biografie a compozitorului a vazut lumina tiparului abia in 2005, iar inregistrarile lipsesc aproape cu desavarsire – in aceste conditii, concluziile mai trebuie sa astepte. Prezenta unei canzonetta furlana in culegerea sa din 1654, observata de mai toti comentatorii, sugereaza un oarece interes pentru traditiile muzicale ale zonei Venzone-Friuli, care nuanteaza putin portretul muzicianul diletant si ezoteric. O singura piesa din acelasi volum a capatat oarece vizibilitate in ultima vreme, o Cantata Sopra il Passacaglio. Diatonica (Cosi dal lungo sangue) asupra careia voi reveni cat de curand: lamentatie pe un bas ostinat, dupa modelul nimfei lui Monteverdi, cu o scriitura atenta si cromatisme sensibil puse in valoare, dar fara a deborda totusi de originalitatea pe care experimentele lui Pozzi m-ar fi lasat poate sa le sper.

 

Cum am zis insa, nu e inca timpul sa tragem linia. Nu ne ramane decat sa speram ca exploratorii acestui repertoriu vor capata mai multa indrazneala si ca muzicile lui Luigi Pozzi se vor dovedi macar la fel de percutante ca cele ale altor catorva “obscuri” – Belli, Pandolfi zic eu – reintorsi cu stralucire din groapa comuna a nobililor diletanti, Orfei si extravaganti…

 

Opera

Arie…  a 1, 2 voci – pierdut, mentionat de catalogul Vicenti (1649 terminus ante quem)

Zodiaco celeste in cui vegonsi dodici segni di spirituali concenti, drizati al meridionale della gran casa Vidmana, a una voce e basso continuo, Venetia 1650 – conservat la Biblioteca Universitara din Bratislava

La cerva savorgnana stridatrice de spirituali concenti, a una voce e basso continuo, op. 3, Venetia 1652 – conservat la Biblioteca Universitara din Bratislava

L’innocenza dei Ciclopi, overo Concenti diatonici, cromatici ed henarmonici, Venetia 1654 – conservat la Biblioteca Marciana, Venetia

O canzona (1656)


Editii moderne

L’innocenza dei Ciclopi, overo Concenti diatonici, cromatici ed henarmonici, ed. Guiliano Fabbro & Renato della Torre, Bollettino dell’Associazione “Amici di Venzone” XXXIV, Agenda Aquileiese, 2005


 

 

 

Surse & linkuri

The New Grove Dictionary of Music and Musicians, ed. Stanley Sadie, vol. 15, Macmillan 1980

 

 

Pagina personala a lui Giuliano Fabbro, unul din editorii Inocentei ciclopilor

Site-ul asociatiei „Amici di Venzone

 

Organisti.it

 

Accademia Udinese di Scienze, Lettere e Arti (succesoarea Academiei degli Sventati)

 

Cantata sopra il Passacaglio. Diatonica din L`innocenza dei Ciclopi, ed. Cosimo Stawiarski pentru ansamblul Les Cornets Noirs

 

[Sursa foto a clavecinului aurit al Masinariei lui Polifem si a Galateei (Michele Todini, c. 1650-1676) si o prezentare, Metropolitan Museum of Arts, New York]

Ne-am intors!

27 Mai 2008 § Lasă un comentariu

      La asa lunga absenta, probabil ca unii au trecut deja Baletul in randul atator altor moaste mai mult sau mai putin respectabile ale internetului. Ei bine, (inca) nu: doar ca, din pacate, s-a intamplat sa fim chemati la un lung razboi si am fost obligati sa ne lasam instrumentele si decorurile acasa… 

      Sirul inconstant al textelor mele va fi deci reluat, cu o nota pe care i-o datorez de foarte multa vreme unuia din respectabilii cititori, Paula. Careia ii cer scuze pentru lunga tacere cauzata, in parte, de inaccesibilitatea acestui Luigi Pozzi care ii starnise curiozitatea – si pe care il veti cunoaste in curand. Imi fac datoria sa va avertizez ca acest personaj a iesit de putin timp la lumina si ca publicatia decisiva in acest sens a rezistat tuturor cautarilor mele, astfel incat datele nu-s prea multe si unele s-ar putea dovedi inexacte in viitor. Cat despre comentariile mele asezonate, luati-le si pe ele cu un varf de mirodenii. 

      Si… fie multumita de articol (cum nadajduiesc) fie dezamagita, cea careia ii este dedicat sa binevoiasca sa mai scrie pe blogul acela sic al ei – macar fiindca as cam marai la Gianluigi Trovesi!… :)    

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Mai, 2008 at Ballet des Nations.